Dintotdeauna, de când oamenii au trăit în climate reci, au căutat moduri mai deștepte de a se deplasa eficient prin zăpadă. Cu mult înainte ca mașinile (aka mașinăriile, cablurile, motoarele etc.) să-i urce pe schiori pe versanții abrupți pentru a le satisface plăcerea vitezei (și încă câteva plăceri destul de mari, asociate toate cu schiul), exploratorii foloseau schiurile ca mijloc de transport. Atunci când zăpada e prea mare pentru bocanci, atunci când te scufunzi în zăpadă până la genunchi sau aluneci pe „tabla” care se formează de la îngheț și dezgheț, schiurile de tură sunt soluția.
Schiul de tură e o întoarcere la rădăcini, care folosește echipamente modificate pentru a avea acces la locurile cu adevărat sălbatice. Termenii pe care o să-i auzi sau citești pe site-uri sunt Ski Touring, Alpine Touring, Ski Mountaineering sau Randonnée - toți implică acțiunea de a urca sau de a traversa pe schiuri.
Din ce în ce mai popular, schiul de tură este un tip de schi off-piste (în afara pârtiilor de schi) care presupune folosirea unui echipament tehnic specific și a forțelor proprii atât la urcare cât și la coborâre. Înaintarea pe schiuri de tură este cu siguranță una dintre cele mai ușoare metode de mers pe zăpadă mare; necesită cunoștințe medii spre bune de schi de pârtie și o condiție fizică medie. În România este un sport care începe să capete tot mai multă notorietate în ultimii ani. Probabil și pandemia a jucat un rol determinant, dar și cozile interminabile sau zilele cu vânt (când cablurile nu merg) din stațiunile noastre de ski. Lăsând la o parte motivele care te vor face să încerci această nouă jucărie cu potențial adictiv, o dată urcat pe schiuri de tură, libertatea pe care ți-o oferă e greu egalată de un alt sport. E de preferat să ai deja noțiuni de bază și puțin peste în schiul alpin (de pârtie sau offpiste), și ideal ai schiat un an, doi pe pârtie, astfel tranziția la schiul de tură va fi mai sigură și fără accidente nedorite.
Una peste alta, să schiezi la deal e un workout genial și vine cu super distracție. Trebuie să treci dincolo de filmele de pe youtube - schiori ultraexperți pe văi abrupte în powder snow - e vorba mai ales despre experiența în sine: să petreci timp în munții acoperiți de zăpadă, fără a fi nevoit să te ferești de miile de schiori agitați, să te miști încet, să te bucuri de moment și să faci un super antrenament care, culmea, are impact mult mai redus decât alte sporturi asupra articulațiilor. Cea mai tare parte? Poți face toate astea pur și simplu dacă o iei în sus, indiferent în ce stațiune de schi ești, un pic de deal și ceva zăpadă să fie și ești asigurat.
La fel ca pentru orice tură mai serioasă, fie ea de hiking, schi, cățărat etc., o modalitate excelentă de a învăța în siguranță detaliile mai fine ale excursiei de touring e să mergi cu un ghid experimentat. Ei te învață care sunt abilitățile necesare pentru a merge în zone ceva mai serioase (pante abrupte, văi înguste etc.), pot evalua stratul de zăpadă și pericolul de avalanșă și, în cele din urmă, vor face alegerile corecte ca să te aducă acasă în siguranță.
De mult lumea nu se mai împarte în alb și negru, în introverți și extraverți, dar chiar și așa, pentru unii dintre noi evadarea și timp cu propria persoană sunt mai importante ca orice. Schiul de tură combină tot ce are mai bun the great outdoors cu oportunitatea de a te separa un pic de societate. Adu-ți cei mai buni prieteni sau mergi singur, sunt puține alte contexte care îți dau șansa să fii atât de departe de haos și tehnologie atât de repede.
Tăcerea brazilor, scârțâitul zăpezii, lumina suprarealistă a soarelui alb de iarnă, apoi vântul prin cască și schiurile alunecând prin pudră - serios, ce poți să vrei mai mult?
Acum imaginează-ți că schiezi cu grupul tău preferat, iar seara… nu te întorci acasă! În schimb, veți găti o masă împreună, veți povesti în jurul unei mese comune, veți împărți nelipsita sticlă de Borsec cu palincă, apoi vă veți trezi a doua zi dimineața pentru încă niște ore de zăpadă și distracție. Să stai seara la cabană e, mereu, o idee foarte bună.
În toată țara, există zeci de cabane accesibile publicului. De obicei plătești de persoană, pe noapte, de cele mai multe ori vei sta în camere de 4-6-12 paturi (e amuzant, ca în tabără, ai nevoie doar de dopuri de urechi, că după ture lungi chiar și năsucurile cele mai fine au talent la sforăit). Premisa e una simplă: adună partenerii preferați de aventură, împărțiți cumpărăturile necesare pentru 1-2 zile, rezervă loc la cabană (e vital, mai ales în weekend) și pe-aici ți-e drumul!
· Clăpari de tură - vor arăta și vor funcționa similar cu cei de schi alpin, dar cântăresc mult mai puțin și au walk mode, și un cauciuc special pe talpă pentru momentele când trebuie să scoți schiurile (pe munte nu e mereu loc de ele, uneori mai faci și hiking în clăpari);
· Schiuri de tură - sunt de multe feluri, nu te speria, e ca în orice sport. Ce trebuie să știi e că cu cât sunt mai ușoare te ajută la urcat dar sunt instabile la coborât, și invers. Ia-le în funcție de ce știi că o să faci și de cât de bine schiezi (dacă nu te dai tare, schiurile ușoare nu te încurcă așa rău la coborâre, așa că pot fi o idee bună);
· Legături de tură - ele sunt complet diferite - au un sistem de eliberare a călcâiului (pentru urcare) și de a pivota pe vârful clăparului. La coborâre, le fixezi ca pe niște legături normale;
· Foci - se numesc așa pentru că pe vremea lui Nansen chiar asta erau - fâșii din piele de focă care se atașau pe schiuri (nici nu vreau să mă gândesc cât de complicată era viața înainte să se inventeze benzile autoadezive :). Acum sunt fâșii din material fabricate predominant din fibre de mohair sau nylon (sau o combinație), autoadezive - le pui la urcare și le dai jos cu ușurință la coborâre. Focile permit schiurilor să alunece înainte pe zăpadă în timp ce urci (pentru că mergi în sensul firelor) și le opresc alunecarea în spate datorită acelorași mii de fire care se prind în zăpadă.
Schiul de tură este incredibil, dar te duce în afara pârtiilor, pe pante neatinse cu zăpadă multă, sub cornișe mai mult sau mai puțin periculoase - așa că trebuie să înțelegi că să te aventurezi dincolo de limitele pârtiei înseamnă să intri în teren montan necontrolat, care presupune o serie de pericole - grav, dar e nevoie de un pic de educație specifică, de echipament perfect adecvat (poate chiar mai mult decât pe pârtie) și de conștientizare de sine. Poți evalua dacă o pantă este sigură? Care este toleranța ta la risc? Dacă partenerul tău de schi alunecă pe o vale mai abruptă, vei putea să-l scoți? Ai tot echipamentul de care ai nevoie? Știi ce înseamnă o avalanșă? Toate acestea sunt întrebări la care trebuie să știi răspunsul înainte de a pleca la drum - discută cu un ghid, citește un pic pe net, întrebă-ți prietenii care fac deja asta, dar sub nicio formă nu pleca nepregătit.
Peste tot.
Mai ales în România, unde sunt destul de puține instalații pe cablu, unde adesea ele nu merg din cauza vântului sau cine mai știe de ce, unde zăpada de multe ori este prea puțină pentru schi alpin (un alt mare avantaj al schiului de tură e că merge și pe zăpadă puțină, udă, înghețată etc.).
În primul rând, poți urca pe toate pârtiile din România - fie când nu sunt pornite cablurile, fie după ce se închid, la 4-5 după-amiaza.
Apoi, sunt trasee specifice, poți găsi câteva recomandări aici.
Poți intra pe site-urile de hiking, adventuring sau pe grupurile de Facebook - cuvintele cheie sunt fie ”schi de tură” fie ”skitouring” - acolo găsești ghizi care organizează ture pentru diferite niveluri, în toate zonele din România.
Câteva zone de care o să auzi mai des ar fi:
· Munții Baiului - accesibili din mai multe direcții, dar cel mai ușor de la Azuga, pe partea cu pârtiile de aici. Munții Baiului sunt acele spinări rotunjite, ușor selenare, care sclipesc în soare pe celălalt versant atunci când ești în cabină la Sinaia. Bicicliștii îi știu bine, sunt multe trasee de bicicletă acolo, și e și o cabană cu cei mai minunați proprietari (Popasul Uriașilor), unde poți rămâne o noapte sau două ca să faci mai multe trasee;
· Munții Maramureșului - fără altitudini mari dar cu trasee suficient de lungi în gol alpin (adică fără pădure, ceea ce ajută mult la schiul de tură) și peisaje perfecte. Maramureșul nu e aproape, dar e minunat, iar dacă ai în plan să faci sărbătorile acolo, chiar ar fi păcat să stai doar la vin fiert și șorici;
· Munții Latoriței - aici trebuie să mergi cu oameni care știu bine zona (ghizi se numesc ei, de obicei:) - sunt munți mai puțin umblați, deși perfecți pentru schiul de tură. Fac parte din grupa Parângului, dar stau în umbra (metaforică doar, altfel e adesea foarte însorit) altor grupe de munți, mai înalte sau mai faimoase: Parâng, Șureanu, Păltinișul Cindrelului sau Munții Căpățânii. Zona geografică e tot Voineasa - Transalpina - Petroșani.
· Munții Iezer - Păpușa - sunt pante dulci și trasee lungi cu urcări și coborâri domoale, perfecte pentru zile senine, cu vizibilitate bună. Fac parte din masivul Făgăraș, au altitudini mai prietenoase și creste de tip platou, cu multe văi largi - deși nu e recomandat să cobori pe toate văile ce se întrevăd pentru că, o dată ajuns în pădure, te rătăcești în 10 minute, așa că stai pe cărări marcate.
· Și, last but not least, Bâlea - iarna poți ajunge cu mașina până la Bâlea Cascadă (ai și hotel aici, poți dormi dacă ajungi după ce a plecat ultima cabină). Apoi, cu cabina până la Bâlea Lac, unde ai trasee nenumărate, dar deja vorbim de ceva mai multă adrenalină - aici condițiile și schiul pot să devină foarte ușor extreme, riscul de avalanșă e un alt aspect foarte serios aici, așa că la Bâlea fără ghid nu e cazul să te aventurezi.
Imaginează-ți un pic scena asta: termini ziua la birou și te îndrepți spre dealul local. Instalațiile pe cablu (dacă sunt) tocmai s-au oprit, unii turiști îți aruncă priviri curioase, în timp ce te îndrepți spre munte în ținută completă de tură. Începi să urci traseul planificat - cu un prieten alături sau cu un podcast în ureche. Pe măsură ce urci, soarele se scufundă sub orizont și cerul se colorează în portocaliu și violet. Când se face mai întuneric, aprinzi frontala pentru a lumina drumul - sau poate e lună plină și nici nu e nevoie de frontală, e doar nevoie de chef de romantism - când luna luminează cerul și se reflectă în zăpadă, poezia e asigurată. Ajungi în vârf, bei un ceai cu rom la cabană, treci în modul de coborâre (blochezi clăparii, scoți focile) și schiezi înapoi, cu tot muntele pentru tine.
Tocmai ți-am descris o seară perfectă de marți, de exemplu, dacă locuiești în Brașov sau pe lângă: poți face tura asta până la Cabana Postăvaru, durează cu totul (adică și cu drumul din Brașov) cam trei ore, e fun, e workout complet, iei și cina în oraș (sus la cabană sau jos în Poiană, dacă ai chef de mai mult antren) și ești și foarte cool a doua zi, când colegii tăi spun că au fost la sală la o oră de interval și tu ai dat o tură până la Postăvaru.
Concluzia: dacă îți place să schiezi, să fii în natură și să-ți crești ritmul cardiac, atunci schiul de tură e de tine - și tu de el.
Primește direct în inbox știri din domeniul educației de mediu, articole despre parcurile naturale din România, interviuri cu experți și oameni de știință, recomandări de activități.
înscrie-te acum!
