Sunt unele experiențe care te marchează pe viață. Pentru mine, au fost orele de chimie și fizică pe care încă din gimnaziu aveam tendința să le ocolesc – amânam să învăț la ele sau în timpul orelor mă rugam să nu ies la tablă. Ai zice că, având o aversiune clară pentru științele „reale”, m-aș fi îndreptat instinctiv către științele sociale, însă am urmat un profil de mate-info intensiv și în patru ani am fost constant lovit de senzația că am capacități limitate de înțelegere a lumii științifice. Asta până am început să fac activism de mediu.
Odată cu pregătirea mea pentru participarea la COP27, dar chiar de dinainte, am luat la puricat subiectele care mi se păreau cele mai departe de mine. Energia era unul dintre ele, motiv pentru care în vara lui 2022 am aplicat la orice oportunitate care mi-ar fi dat posibilitatea să înțeleg mai bine cum funcționează sistemul energetic.
Am aflat că la baza crizei economice și a celei climatice, printre alți factori și explicații complexe, stă energia. Momentan, există niște jucători pe piața globală care au monopol asupra resurselor. Imediat cum a început războiul în Ucraina, dezbaterile din spațiul public au fost pe cât de mult despre dezastrul umanitar, pe atât despre o posibilă criză energetică. Asta pentru că Rusia era un distribuitor principal de combustibili fosili către Europa, iar încălzirea și carburanții noștri depind de bunăvoința statului autoritar. Tranziția către un viitor mai just pune un mare accent pe democratizarea și accesibilizarea energiei, nu doar pe producția ei verde, pentru că oricine poate să-și instaleze panouri solare, spre exemplu. Dar cum să creezi autonomie energetică dacă cetățenii nu sunt conștienți de contextul ăsta, dacă nu ai cadrul legal, dacă nu oferi stimulente, dacă nu pregătești muncitori calificați?
Aici vine rolul nostru, al tinerilor, de a amplifica procesul de tranziție energetică către resurse regenerabile și de a oferi soluții la provocările acestea. Însă ca să putem face asta, avem nevoie de o voce puternică și de audiența relevantă care nu doar să ne asculte, ci să ne invite la masa deciziilor.
Cu acest gând s-a creat European Youth Energy Forum – primul forum de energie destinat tinerilor europeni, care s-a petrecut în Lisabona, la mijlocul lui noiembrie. Iar eu am avut ocazia să fiu unul dintre cei 45 de participanți.
Am crezut mult timp, poate mai mult intern decât conștient, că dacă nu ești foarte bun la fizică sau dacă nu ai făcut ceva câtuși de puțin aproape de cifre și formule, ești exclus de la masa discuțiilor. Sau te simți tot timpul cu musca pe căciulă. Era, de fapt, inferioritatea internalizată pe care am cultivat-o în timpul liceului, pentru că – am aflat mai târziu –, multe persoane care lucrează în domeniul energiei nu sunt ingineri, nici super eroi în ale numerelor. Și-au găsit un rol în sectorul energetic, dar vin din domenii cât se poate de diverse: științe politice, drept, economie, educație, relații internaționale ș.a.m.d.
Motivul? L-am auzit des în timpul conferinței:
„Nu putem fi toți ingineri. Trebuie să există oameni care să construiască infrastructura pentru energia regenerabilă, să educe populația despre tranziția verde, să creeze cadrul legal, să formeze tinerii etc.”
Din acest motiv, organizatorii, European Youth Energy Network – o rețea înființată recent ca să reunească organizațiile de tineret din Europa axate pe energie – nu au restricționat apelul către persoane formate în domeniul energetic. Au participat atât mici antreprenori care promovează noi forme regenerabile de energie, cât și doctoranzi în drept, inginerie, activiști ca mine sau încă studenți în diverse domenii, dar implicați și interesați de tranziția energetică. Eu sunt încă din 2021 membru în singura Cooperativă de Energie Verde din România, iar pentru COP27 am cercetat, printre altele, mitigarea emisiilor de carbon, unde energia tronează ca principalul vinovat în capul listei.
Ne-am adunat 45 de tineri din peste 20 de țări ca să ne punem de acord asupra rolului tinerilor în viitorul tranziției energetice europene. A fost o muncă întinsă pe zece săptămâni și împărțită în 3 etape, culminând cu întâlnirea fizică de cinci zile din Lisabona.
În primele săptămâni am vorbit despre barierele care opresc implicarea tinerilor în tranziția energetică, despre importanța implicării noastre, dar și despre cum să o evaluăm și cuantificăm. Ne-am pus de acord, prin prisma experiențelor personale, că sunt o varietate de factori socio-economici care împiedică implicarea tinerilor, indiferent de unde se află aceștia. Printre barierele din calea implicării noastre se numără:
→ Ageism și youth washing, adică includerea tinerilor doar de dragul de a fi incluși fără ca cei responsabili să acționeze în funcție de preocupările și soluțiile propuse de tineri sau fără a le oferi un spațiu adecvat în care să se exprime ca prim pas;
→ Lipsa de informare specific către tineri, dat fiind că participarea lor în tranziția energetică nu este încurajată, ceea ce duce ca interesul să fie scăzut și pentru oportunitățile disponibile;
→ Inegalități socio-economice care fac participarea inclusivă a tinerilor dificilă sau chiar imposibilă;
→ Lipsa oportunităților și a colaborării între învățământul universitar, industrie, entitățile publice și inițiativele de tineret;
→ Neîncrederea în spațiul politic și în impactul său asupra energiei, cuplată cu o comunicare inadecvată despre potențialul tinerilor în a produce schimbări pozitive.
Ca să nu fim prinși de negativismul obstacolelor pe care le-am identificat, imediat ne-am întors privirea către avantajele pe care tinerii le-ar putea aduce în procesul tranziției juste. Iar avantajele pe care le-am identificat nu sunt ca să justifice prezența noastră în diverse spații, ci ca să ne motiveze și să dea un sens proactiv atunci când vorbim despre implicarea tinerilor.
E în beneficiul tuturor atunci când tinerii contribuie real acolo unde sunt incluși, fie că vorbim de locuri de muncă, universități sau procese decizionale. Asta pentru că suntem tech savy, flexbili și deschiși la schimbare și idei noi, valorificăm viața mai puțin material comparativ cu părinții noștri, suntem colaborativi și creativi. Iar lista continuă. Dar cei mai utili suntem în contexte intergeneraționale, acolo unde primează aptitudinile, cunoștințele sau experiența fiecăruia, în comparație cu o valorificare a aportului bazată doar pe vârstă.
Etapa a doua din procesul online al forumului a constat în a cerceta informal cum arată implicarea tinerilor în tranziția energetică (sau mai larg, în politicile climatice) la nivel național. Pentru că eram 45 de tineri din peste 20 de țări, a fost cel puțin interesant să vedem cum sunt incluși tinerii în procesele decizionale sau în industrie „la noi acasă”.
Zic cel puțin interesant pentru că, pe de o parte, realitatea este cam aceeași peste tot, inclusiv România: puține oportunități și spații reale de dialog și co-management al procesului decizional. Extrem de puțini tineri în legislaturi sau guverne, fie ele locale, regionale sau naționale. Pe de altă parte, am văzut și exemple de bună practică care să inspire atât tinerii, cât și guverne care să adopte astfel de măsuri.
În Polonia, spre exemplu, în urma protestelor masive ale tinerilor din 2019 și ce s-a mai putut în 2020, guvernul a creat un Youth Advisory Climate Council – un corp consultativ care reunește 30 de tineri polonezi, din diverse medii socio-economice, cu vârste și ocupații variate, care să consulte guvernul în politicile climatice pe care le adoptă. Nu e singurul astfel de consiliul – mai există în Danemarca și Olanda; iar în afara Europei, în Brazilia, Kenya, Uganda, Ghana și Costa Rica. Iar din noiembrie, după ce a fost lansat la COP27, există chiar și o alianță globală a acestor consilii: The Youth Climate Council (YCC) Global Alliance.
Germania, în schimb, periodic realizează un sondaj în rândul tinerilor pe teme de mediu și schimbări climatice și se uită nu doar la ce-i interesează pe tineri, dar și la modul în care se implică aceștia și măsurile de protecție a mediului și ale climei care sunt relevante pentru ei. Când sondajul este finalizat, se organizează un forum al tinerilor unde se discută rezultatele, împreună cu reprezentanții ministerului. Mecanismul acesta de consultare poate fi o unealtă bună pentru a implica tinerii în procesul de dezvoltare al politicilor publice, dar din păcate el momentan nu are nicio forță legală. Asta înseamnă că nu obligă guvernul să adopte sau să acționeze în concordanță cu rezultatele sondajului, ceea ce poate face ca tot efortul ăsta instituțional să fie doar un alt mod de a se folosi de tineri pentru capital de imagine.
Aceeași problemă este și cu adunările climatice (climate assemblies), un experiment al democrației directe care devine din ce în ce mai popular. Franța a pilotat un astfel de program în 2019-2020, unde a reunit 150 de cetățeni (studenți, fermieri, pensionari, profesori etc.) din toată țara și din teritoriile franceze din afara continentului european care să învețe despre criza climatică și să propună soluții pe care guvernul să le adopte în consecință. La finalului procesului, ei au venit cu 149 de propuneri, incluzând recunoașterea ecocidului, interzicerea zborurilor interne care se pot face cu trenul sub 4 ore (care s-a și aprobat anul acesta, doar că pentru rute de sub 2,5 ore), limită de viteză pe autostrăzi, taxarea dividendelor companiilor cu o taxă verde de 4% și multe altele. Anul acesta și Spania va reuni 100 de cetățeni într-un exercițiu similar.
Tot din Franța, un alt exemplu prezentat în timpul sesiunilor a fost cel despre studenții care au posibilitatea să studieze și să muncească în același timp, având un work-study programme personalizat pentru aceștia pe tot parcursul academic. Studenții au statut de angajați și li se oferă un procent din salariul minim (care crește în fiecare an), pe lângă plata studiilor, iar ei dedică în schimb, ca parte integrantă din programul lor, câteva zile pe lună companiei cu care sunt asociați.
În domeniul energetic, asta oferă posibilitatea unei noi generații de lucrători să fie mult mai repede conștienți și instruiți în joburile viitorului, pe lângă că motivează tinerii cu posibilități economice limitate să-și continue studiile și să aibă un loc de muncă asigurat pe termen lung.
Ultima etapă, pe care am început-o online și am terminat-o fizic, la eveniment în Lisabona, a fost cea de elaborare de propuneri care să îmbunătățească participarea și implicarea tinerilor în tranziția energetică. Iar riscul cel mai mare pe care l-am avut tot timpul în minte a fost cel legat de lispa muncitorilor calificați în fața unei tranziții și a unor obiective climatice și energetice care sunt din ce în mai presante.
Evenimentul și propunerilor noastre au fost structurate în trei arii: politici publice, educație & transfer de cunoștințe, și mediul privat. Cu aceste trei categorii în focus, au ieșit 12 propuneri:
Pe partea de educație, am propus un program național de pregătire pentru tinerii NEETs (Not in Employment, Education or Training) care ar putea ajuta guvernele și piața muncii să se adapteze mai repede la nevoile din ce în ce mai ridicate de aptitudini vocaționale ale muncitorilor. Ne-am gândit că programul ar fi livrat de un consorțiu de entități publice și private, care să proiecteze întreg procesul și să asigure sustenabilitatea programului în timp. Companiile și guvernele pot negocia ce responsabilități și beneficii își ia fiecare, astfel încât să fie un plus pentru toată lumea – dar mai ales pentru participanți. E clar că unele regiuni, mai ales acelea dependente de combustibili fosili, vor fi complet schimbate odată cu tranziția către energie verde. Iar dacă vrem ca aceste zone să nu vadă un exod al tinerilor, ar fi de preferat ca investițiile să le ofere oportunități și motive pentru care să rămână alături de familiile lor, dacă asta își doresc.
Pe aceeași ideea de a îndrepta atenția către grupurile dezavantajate și a include cât mai multe părți din societate în tranziția justă, am propus pentru mediul privat (împreună cu instituțiile pertinente) crearea unui „bazin național de talente” pentru muncitorii blue collars, adică cei despre care spuneam mai sus că au abilități vocaționale și fac în special muncă manuală – lăcătuși, tâmplari, instalatori etc. Doar că într-un viitor în care cât mai multe comunități și cetățeni sunt încurajați să aibă autonomie energetică – fie că devin prosumatori, fie că au un parc energetic în sat pentru localnici – o sa avem nevoie ca mulți muncitori să se mute în industria energetică. Și ei trebuie instruiți, repede și timpuriu.
Tot pe partea de educare și instruire, am mai propus programe pentru profesorii de liceu care să-i învețe pe cei mai mici dintre noi despre tranziția energetică și schimbările climatice, cât și introducerea de cursuri în universități unde criza climatică și cea energetică să fie predate accesibil și interdisciplinar.
Agenda forumului a fost structurată după cum urmează: dimineața aveam dezbateri cu experți și invitați din domeniu, iar la prânz revizuiam și lucram la propuneri. O sală plină de tineri asista în jur de 60 de minute la discuțiile din panel, apoi aveam spațiu să intervenim și să ducem dezbaterea mai aproape de interesele noastre. Niciodată n-am avut suficient timp pentru întrebări, asta pe de o parte pentru că apetitul nostru pentru răspunsuri concrete era foarte mare, pe de altă parte pentru că mulți dintre invitați fie evitau unele subiecte, fie făceau declarații problematice.
Chiar din prima zi ne-am văzut puși în fața unui astfel de context ironic și enervant. Și el s-a cam tot repetat, pentru că invitații noștri reprezentau vizibil structurile de putere și perspectivele pe care le regăsim în societate oricând. Un domn din bordul entității naționale portugheze care supraveghează și controlează toate domeniile din sectorul energetic ne-a zis franc că tinerii să-și facă start-up-uri dacă vor să ia responsabilități manageriale.
Iar la capătul celălalt al scenei, o doamnă care ocupă poziția de șefă a departamentului strategic și de politici a agenției naționale portugheze de energie ne-a zis că ea nu discriminează în funcție de vârstă, dar dacă tinerii vor să ocupe funcții importante trebuie să muncească foarte mult și să demonstreze că sunt capabili. Cu alte cuvinte, să se suprasolicite, să arate că sunt excepționali, pentru că doar așa ajung tinerii în poziții manageriale și de leadership.
De ce e frustrant? Pentru că toate discursurile de deschidere au scăldat tinerii în lapte și miere despre cât potențial avem și ce bine c-o să salvăm noi viitorul.
Mă uitam în jur la colegii mei și mă gândeam ce ar trebui să facem în plus ca să fim priviți printr-o lentilă justă, una în care nu trebuie să justificăm mai mult decât o face orice angajat, că prezența, munca și perspectiva noastră sunt legitime și suficiente. Unii dintre ei, într-adevăr, la 27-28 de ani, aveau deja sau făceau doctorat, alții care au pus pe picioare organizații sau întreprinderi mici care promovează soluții energetice inovative, alții care lucrau deja mai multe joburi și studiau în același timp, pe lângă voluntariat. Ei erau deja excepțiile, și tot nu părea suficient.
Când vine vorba de a ne oferi resurse și acces la spațiile decizionale, suntem reduși la condiția noastră de tineri. Devine disproporționată greutatea pe care trebuie s-o cărăm cu noi până devenim adulți „cu acte în regulă” (30+). Iar pentru că drumul către pozițiile cu rol executiv și decizional a fost anevoios, cu multă desconsiderare gratuită, adulții lasă cu greu pozițiile de conducere odată ce-au ajuns să le ocupe, nu învață să împartă puterea sau să primească feedback.
Un lucru pe care nu-l așteptam era să ne intersectăm cu industria combustibililor fosili. Când ne-am înscris la eveniment, în august, nimeni nu știa cine va finanța forumul. Am aflat abia în prima zi, la deschidere, când am văzut pe afiș o nouă entitate – Galp.
Pentru că Galp e o firmă portugheză, eu și mulți participanți n-am băgat de seama că ar fi petrolieră. Credeam că se ocupă cu energia regenerabilă. Face și asta, dar foarte încet, cu dorințe de a deveni fossil fuel-free abia în 2050, când deja e prea târziu. Problema e, de fapt, în ușurința cu care pot participa în astfel de evenimente, fără a intra, realmente, într-un proces de învățare și schimbare.
Am vizitat sediul lor în ultima zi a forumului și am asistat la o lecție de cum e să fii și greenwashed și youth-washed în același timp. Propunerile noastre au fost privite cu mare entuziasm, dar cu zero angajament că vor fi măcar parțial implementate. Angajații (cu poziții importante!) care ne-au vorbit despre o varietate de subiecte erau foarte relaxanți când spuneau că nu includ îndeajuns tinerii în compania lor și că abia acum au început să se gândească la diversitate și echitate – „we are still learning”, mi-au zis. Sigur, toți o facem, dar e aproape 2023, cam ticăie ceasul și avem nevoie de learning while doing.
Nu mai spun de mixul foarte sâcâitor de discurs despre criza climatică și ambiția companiei (ăsteia, dar general a industriei) de a o rezolva. Ambiție poate financiară, pentru că științific, nu doar că n-ar mai trebui să investim în combustibili fosili, ba chiar ar trebui să închidem mai devreme unele fabrici. Iar menționarea – făcută de un lider de companie la eveniment, chiar mândră –, că firmele care au împins schimbările climatice, au poluat și distrus comunități și habitate întregi vor fi salvatorii, era cel puțin absurdă și exasperantă.
Dar am învățat că sunt două forme de a interacționa cu oamenii ăștia. Fie te bagi pe sub pielea lor și le cânți cum vor, dar îi atragi spre obiectivele tal (în cazul ăsta, o mai bună implicare a tinerilor în tranziția energetică); fie ești „extremist”, cum le place să-i numească pe activiști, și le ceri să facă ceva real acum – nu prezentări drăguțe la etajul 10 la birou, aplauze și 3 fotografi care să surprindă cât de cool e compania că ascultă tinerii. Acțiunile reale înseamnă obiective care să fie în concordanță cu știința, nu doar să nu producă rău naturii și atmosferei, ba chiar să restaureze și să conserve pentru răul făcut până acum. Vorbesc despre science-based targets for nature, care pun companiile și guvernele pe traiectoria potrivită când vine vorba de acțiune climatică.
Din păcate, să faci PR e mereu mai ușor.
Prezentări cu rezultatele forumului au fost ținute deja în parlamentul portughez și la administrația prezidențială. Urmează discuții la nivel european, cu Direcția Generală pentru Acțiune Climatică a Comisiei Europene (DG Clima) și, probabil, vor începe inițiative la nivel local. Dar cel mai important este că am conturat o voce la nivel european despre implicarea tinerilor în tranziția energetică, iar asta va deschide din ce în ce mai multe uși, cu cât forumul va avansa în experiență și ediții.
În cazul României, când am fost la COP27 am început o discuție cu delegația României – funcționari publici din ministerul mediului, afacerilor externe și Administrația Prezidențială – despre implicarea tinerilor mai structurată și instituționalizată în politicile climatice. Am specificat chiar înființarea unui consiliu consultativ, exact ca cel prezentat la începutul articolului. Rămâne acum să continuăm demersurile și să facem această discuție realitate.
Dacă ți-ar plăcea să te implici în orice fel, nu ezita să-mi scrii direct mie sau pe Platforma Regenerat, unde sper să coagulez, împreună cu alți tineri îngrijorați de criza climatică și energetică, un nou spațiu pentru acțiune climatică.
Primește direct în inbox știri din domeniul educației de mediu, articole despre parcurile naturale din România, interviuri cu experți și oameni de știință, recomandări de activități.
înscrie-te acum!-82.jpg)
